Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu

Subiect: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Mar Ian 27, 2009 6:50 am

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Mar Ian 27, 2009 10:15 pm

Frumoasa poezie felicitari

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 08, 2009 7:48 pm

Multumesc.
Te invit si pe tine sa publici poezii, sau orice este legat de subiectul forumului.

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 3:41 am

Eu v-am mai spus si la o alta postare ca in multe din versurile lui Eminescu ma regasesc

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 3:43 am

Mihai Eminescu - De Ce în Al Meu Suflet

De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba saca,
De ce mi-e ochiul mort?

De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Si tu... tu esti aceea
Ce ma întrebi astfel?

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 3:45 am

Mihai Eminescu - E Trist Ca Nimeni Sa Te Stie

E trist ca nimeni sa te stie,
Dar si mai trist sa-ti zici mereu
Ca te-a patruns nimicnicie
Desi ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteti, iubiri desarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce ma-ngâni cu fata ta?

În vita lumii acestie,
Ce-i fara capat si-nceput,
În toata neagra vecinicie
O clipa numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Si amintirea ta dezmierd
Pân-ce rasai… un vis himeric,
Abia rasai… si iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea tin, mereu ascult…
Tot mai putina armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.

Si din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Si-n mângâieri de tot sarac

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 3:46 am

Mihai Eminescu - Fiind Băiet Păduri Cutreieram

Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades lânga isvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetisor:
Un freamat lintrecea din ram în ram
Si un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopti întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Rasare luna, -mi bate drept în fata:
Un rai din basme vad printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceata,
Sclipiri pe cer, vapaie preste ape,
Un bucium cânta tainic cu dulceata,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Parea c-aud venind în cete cerbii.

Alaturi teiul vechi mi se deshcide:
Din el iesi o tânara craiasa,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o marama deasa,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisa;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasa,
Calcând pe vârful micului picior,
Veni alaturi, ma privi cu dor.

Si ah, era atâta de frumoasa,
Cum numa-n vis o data-n viata ta
Un înger blând cu fata radioasa,
Venind din cer se poate arata;
Iar paru-i blond si moale ca matasa
Grumazul alb si umerii-i vadea.
Prin hainele de tort subtire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 8:57 am

Ai ales cele mai frumoase poezii.
Bine, opera lui Eminescu este vasta, si tot ce-a scris este frumos, si plin de esenta.
Nu degeaba este supranumit "Luceafarul" poeziei romanesti.

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Dum Feb 15, 2009 11:43 pm

MIHAI EMINESCU____Singuratate

Cu perdelele lasate,
Sed la masa mea de brad,
Focul palpaie in soba,
Iara eu pe ganduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Taraiesc incet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mangaioase
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum in picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
In odaie prin unghere
S-a tesut painjenis
Si prin cartile in vravuri
Umbla soarecii furis.
In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la carti ei mi le rod.

Ah! de cate ori voit-am
Ca sa spanzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului sa pui;
Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.
Cateodata... prea arare...
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc imi sare
Cand aud ca suna cleampa...
Este Ea. Desarta casa
Dintr-odata-mi pare plina,
In privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana de lumina.
Si mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se indura,
Cand eu stau soptind cu draga
Mana-n mana, gura-n gura

Subiect: Re: Rugaciunea unui dac / Mihail Eminescu Mar Feb 17, 2009 1:49 pm

Poezia e frumoasa, dar noi nu suntem singuri.