Copilăria cu gust amar în România secolului XXI

Am intalnit-o de doua ori. De fiecare data era singura cu vioara ei, langa unul din centrele comerciale ale Bucurestilor. M-am oprit sa o ascult, uimita de ineditul situatiei: o fetita de pana in 12 ani, cu parul strans cuminte intr-o coada, imbracata cu haine curate, de culoare inchisa. Parea mai degraba o eleva a unui liceu de muzica, care alesese sa studieze o bucata muzicala noua, decat una din fetitele care asteapta mila trecatorilor.
Saracia ne lasa pe multi dintre noi cu un gust metalic in gura. O vedem pe fetele oamenilor, o mirosim atunci cand suntem in locurile publice si ii simtim umbra apropiindu-se de cei care au ramas fara un loc de munca. E un stigmat. Nu e niciodata usor sa privesti un om sarac in fata si, cu toate ca mi-e greu sa o recunosc, ma face sa ma simt vinovata si stanjenita.
De aceea, o privire in ochii fetitei care cerseste - desi, tehnic nu cerseste pentru ca ea doar canta iar oamenii aleg sa ii dea sau nu bani - langa unul din cele mai vizitate centre comerciale bucurestene m-a facut sa ma opresc. Ea nu zambeste, si nici nu pare sa ii observe pe trecatori. Isi continua melodia, cu degetele tepene ale cuiva care nu stapaneste inca bine vioara. O vioara care, in soarele unei zile de februarie 2008, lucea in mainile fetitei.
M-am oprit sa o ascult si sa ma uit putin la ea. Nu te puteai opri sa nu compari fata ei serioasa si melodia pe care o canta (destul de bine, desi chinuit) cu fetele copiilor iesiti in oras in acea zi de weekend, liberi si fara nicio ocupatie. Cel mai mare impact l-a avut (cel putin cata vreme m-am oprit eu) la familiile care iesisera impreuna cu copiii in oras. Un tata, cu mana pe gatul fetitei lui de aproximativ aceeasi varsta, nu stia cum sa gaseasca mai repede portofelul cu bani, in timp ce privirea lui atintita asupra fetitei cu vioara, spunea clar cat de multumit este ca fetita lui nu e in locul celei care canta. In cutia deschisa nu erau mai mult de 20 de lei… dar ziua de munca pentru micuta cu vioara abia incepuse.
Atunci cand m-am intors, pentru a treia oara, in locul in care fetita canta, tot in weekend, n-am mai gasit-o. In locul ei era un barbat de circa 50 de ani, cu barba alba… care "macelerea" la vioara o doina. M-am apropiat si am lasat in cutia deschisa a viorii lui cativa lei, numai pentru a-l putea intreba: "Unde e fetita care canta de obicei aici? O stiti?"… initial multumit pentru ca ma oprisem, omul mi-a raspuns, destul de speriat, "O stiu… da' azi e plecata…"
Acelasi sentiment de ireal, de copil care nu-si afla locul in acel peisaj, mi l-a produs, anul trecut, vederea unui baietel care canta colinde imbracat in uniforma lui scolara. Departe de a parea un copil murdar, prost imbracat sau care sa faca asta zilnic (cu toate ca probabil o facea)… genul acesta de copil, care pare ca a iesit de la scoala si ca le cere oamenilor bani pentru carti sau pentru pachetelul de a doua zi… ne lasa pe noi sa ne inchipuim povestea lui.
Cine sunt copiii obligati sa munceasca?
Anca Stamin, coordonatorul programelor pentru copiii exploatati economic al organizatiei "Salvati Copiii Romania" spune ca, potrivit Raportului privind munca copiilor in Romania, realizat in anul 2004 de Institutul National de Statistica, numarul copiilor implicati in forme grave de munca in mediul urban si rural este de aproximativ 70.000, 8,8% dintre acestia desfasurand activitati grele, iar in 96,6% din cazuri fiind ignorate reglementarile privind varsta si durata muncii. Majoritatea sunt copii aflati in mediul rural, obligati de catre parintii lor sa contribuie la activitatile gospodaresti, dar pot fi intalniti copii care muncesc si in mediul urban.
In mediul urban majoritatea copiilor implicati in forme grave de munca cersesc pentru a contribui la supravietuirea familiilor lor. Se estimeaza ca aproximativ 5.000 se afla in capitala si alte cateva orase mari (Iasi, Constanta, Timisoara, Brasov, Craiova, Galati, Bacau, Ploiesti, Braila). La nivelul capitalei se estimeaza ca aproximativ 1.500 copii si tineri traiesc si/sau muncesc pe strada (estimari la nivelul anului 2007).
Nu sunt doar cifre, si nu sunt doar o statistica... acesti copii exista si, pentru multi dintre ei, banii pe care ii castiga muncind sau cersind nu sunt bani care sa le ramana lor, ci, pur si simplu, bani pe care ii dau mai departe, fie parintilor care, potrivit reprezentantului "Salvati Copiii Romania", "nu sunt folositi intotdeauna pentru satisfacerea nevoilor familiei", fie celor care ii trimit la cersit.
Traim inca zile in care copiii care traiesc in mediul rural pot fi inca vanduti, cu contract (!) in care se stipuleaza ca sunt dati in custodie pe termen nelimitat de catre parinti unei terte persoane, care ii "cumpara" pentru a-i folosi la munca. Este si cazul unui copil de 11 ani din Botosani, pentru care parintii au primit 100 de lei (!). Copilul a fugit de la cei la care lucra si, incercand sa se intoarca acasa s-a ratacit, astfel intreaga poveste a fost descoperita.
De ce fac parintii asa ceva? Principala cauza, spune Anca Stamin, este saracia. Ea "continua sa fie o problema frecventa, cu o rata nationala de 44%. Saracia afecteaza in mod special minoritatile etnice (rroma), copiii si tinerii, familiile numeroase, familiile monoparentale si populatia din zonele rurale. 80% dintre copiii de etnie rroma sunt afectati de saracie, iar 43% de saracie extrema" - ne explica specialistul de la "Salvati Copiii".
Copilarie muncita
Este si cazul copilei E., in varsta de 14 ani. Ea locuieste impreuna cu familia intr-o casa ocupata abuziv din zona Piata Matache, ne-au povestit cei de la "Salvati Copiii Romania".
Copilul a fost inscris in clasa I intr-o scoala din judetul Ialomita; familia a parasit localitatea, dar neavand acte nu au putut sa o transfere la o scoala din Bucuresti. Fetita a muncit alaturi de familia ei, vanzand diferite obiecte in piata iar mai apoi, dupa 12 ani lucrand ocazional ca vanzatoare pentru diversi angajatori.
Anca Stamin: "Asistentii sociali au intalnit-o in zona Piata Matache si i-au propus sa revina la scoala. La inceput mama a fost reticenta, neintelegand utilitatea continuarii studiilor pentru copilul care muncea deja si care reprezenta o sursa de venit in familie. Dupa discutii repetate cu mama si cu ajutorul altor copii din comunitate, E. a fost inclusa in programul de reintegrare sociala si scolara desfasurat de catre Centrul Educational Salvati Copiii in colaborare cu Scoala nr. 1 Sfintii Voievozi."
Gandind foarte pragmatic, toti acesti copii ajung ca, in timp, sa coste statul mult mai mult decat s-ar cheltui pentru ei daca ar merge la scoala. O confirma si spusele coordonatorului de programe pentru copiii exploatati prin munca: "Desi a intampinat o serie de piedici din partea familiei, care a incurajat-o sa munceasca si sa vina la scoala doar in timpul liber, E. a absolvit in anul scolar 2006-2007 clasa a II-a, iar in prezent este eleva in clasa a IV-a. Pentru a asigura succesul procesului de reintegrare scolara E. si familia ei au fost sprijiniti cu alimente, rechizite, produse igienico-sanitare si imbracaminte."
Povestea lui E. este una cu final deschis, dar care tinde spre a deveni un final fericit. Cei care au ajutat-o sa se intoarca la scoala au indemnat-o sa participe si la alte activitati. Pe langa educatia scolara, E. a fost incurajata de catre asistentii sociali sa participe la activitati de educatie nonformala si de timp liber. In luna iunie 2007 a luat parte ca actor voluntar la prezentarea unei piese de teatru dedicata combaterii exploatarii prin munca a copiilor. Impreuna cu alti copii, E. a luat parte la vizite la muzee, vizionari de spectacole si a participat la tabara organizata de catre Salvati Copiii la Costinesti.
Mai mult, spun cei de la organizatie, E. s-a implicat, impreuna cu alta colega, in reintegrarea scolara a altui copil despre care stia ca este nevoit sa cerseasca. In acest moment, familia accepta cu mai multa usurinta faptul ca E. merge la scoala si au inceput sa manifeste interes fata de evolutia acesteia. Fata isi doreste sa termine invatamantul obligatoriu pentru a putea lucra cu forme legale si a-si ajuta in acest fel familia.
De ce se lovesc cei care incearca sa ajute
Cei care incearca sa ii ajute pe copiii exploatati prin munca, dar si sa incerce sa previna acest fenoment se lovesc, in fiecare zi, de multe probleme. Unele din cele mai des intalnite dificultati in munca cu copiii si familiile acestora sunt, conform Ancai Stamin:
- Atitudinea indiferenta fata de educatie si favorabila muncii copiilor a parintilor;
- Accesul scazut la servicii sociale al persoanelor defavorizate;
- Lipsa unei colaborari reale intre scoli si serviciile de asistenta sociala;
- Reticenta unor scoli in ceea ce priveste integrarea copilor din categorii defavorizate.
Este foarte usor sa treci mai departe, sa alegi sa nu privesti in ochii lor. As fi vrut sa aflu povestea fetitei care canta la vioara in fiecare weekend, langa un mare magazin. Dar as fi vrut si mai mult sa nu existe aceasta poveste. A mainilor mici si intepenite care canta.