Al 20-lea an de exercitii democratice în Romania

Veniturile salariale ale celor multi, în special ale celor care duc greul muncii, sunt nesatisfacatoare unui trai decent, cele mai multe fiind în jurul salariului minim, fara sa mai vorbim de majoritatea pensiilor, de asemenea la un nivel precar. Suntem în al 20-lea an de exercitii democratice, asa-zisa „tranzitie”, de catre profesorii de democratie… Ceea ce observam în acest labirint al transformarilor economice si sociale este ca asteptarile celor care au iesit în strada în dec’89, de a se bucura de un trai mai bun, au fost desarte. Zicala straveche “scopul scuza mijloacele” pare sa fie infirmata de ceea ce se întâmpla azi în societate.
Scopul era ca dupa ’89 sa producem mai mult, sa traim mai bine si sa ne bucuram de libertate. Daca libertatea am obtinut-o, multi chiar abuzând de ea în detrimentul societatii, produsele de bunuri si calitatea vietii sunt capitole la care s-au înregistrat regrese. Unul din mijloacele realizarii scopului tranzitiei a fost definit a fi privatizarea care, chiar daca a fost uneori dura, urma ca în scurt timp sa ne ofere produse mai bune si mai ieftine si un trai mai bun. Uite ca nu s-a întâmplat asa. Volumul produselor românesti a scazut pe piata, iar majoritatea populatiei o duce mai greu. Cauzele, în linii mari, ne sunt cunoscute, dar itele sunt foarte greu de descâlcit, de parca un glas de demon ar fi dat porunca: „încurca-i drace!” Vorbind despre veniturile salariale, este de remarcat ca pe lânga cei angajati legal, cu carte de munca, mai persista si munca la negru, sau legal „cu program redus”, metode aplicate de unii patroni… Ei bine, toti acesti salariati, mâine-poimâine vor fi pensionari, dar ce pensii vor iesi din aceste salarii mici si cu perioade lucrate de asemena mici, este de reflectat. Pâna în anul 1990 cuantumul pensiei la o vechime normala, ajungea pâna la 75% din salariul mediu pe ultimul an de serviciu, pe când acum se situeaza în jur de 50% din ultimul salariu, deoarece pensia rezulta din media salariilor de pe întreaga activitate. Multi nu se gândesc la viitor, sau chiar daca stiu ce-i asteapta, accepta cu stoicism situatii (ca sa nu zic oprimarea), numai de teama de a nu-si pierde amarâta de pâine. În mod sigur, ca pensionari vor avea si ei de suferit. Prin anii ‘90 noi, cei vârstnici, eram acuzati de tineri, în speta de cei între 20-30 ani, ca nu am luptat mai demult pentru schimbare. Acum le putem raspunde ca din aceleasi motive din care nu lupta nici ei azi pentru drepturile lor, adaugând ca pentru orice pretentii exprimate public ne periclitam chiar viata. Asadar, putem afirma ca tineretul nostru apare ca o masa de blazati supusi celor „mari si tari”. Cu vreo doi ani în urma un tip pe nume Baltazar, care se da mare scula în finante, desi nu prea dovedeste, spunea într-o emisiune televizata ca acei ca el este normal sa aiba câstiguri foarte mari pentru ca activitatea si raspunderea lor este titanica, nu ca a unui „simplu inginer”, ignorând parvenitul ca activitatea lui ar valora „zero”, fara tehnica de calcul si de comunicatii care contine seria materiei cenusii si eforturile simplilor ingineri, care i-au conceput si construit si masinile de lux si vilele si mijloacele tehnice de existenta care-i fac viata usoara.
-Trebuia sa se gaseasca un inginer sa-i dea peste bot acestui uzurpator si altora ca el, care traiesc destul de bine de pe urma simplului inginer slab remunerat.
Si nu s-a dus niciun muncitor sa-l ia de guler pe acel director de Agentie Nationala care si-a tras un salariu de 50.000 Euro si sa-l puna sa dea banii înapoi.
-Daca acest rechin si-ar fi pus un salariu de 2000 Euro, ca presedintele tarii, din restul de 48.000 Euro s-ar fi marit salariul cu 2 mil.lei la circa 1.000 persoane care muncesc cu adevarat. Si sunt foarte multi ca el care ne despoaie... De mult timp nadajduiesc ca aceste agentii ca si alte asemenea institutii paralele sa fie desfiintate, iar atributiile lor, de altfel foarte putine, sa fie preluate de catre ministere, care, altfel, încet-încet ramân fara obiect, desi schemele de personal li se umfla tot mai mult. Cât despre actiunile sindicatelor pentru sprijinirea salariatilor în obtinerea unor drepturi, acestea s-au cam anemiat si sunt dominate si ele de oarecare teama, mai ales dupa lichidarea unui lider de la Iasi si dupa „lectia” data minerilor la Draganesti – Olt. Daca prin institutiile Statului mai apar unele manifestatii care sunt calmate de promisiuni guvernamentale, în asociatiile private nici vorba de asa ceva. Nici liderii sindicali nu prea mai manifesta mare combativitate. Dupa modelul Ciorbea si Mitrea, care au tradat interesele sindicalistilor în schimbul unor importante functii politice si alti lideri merg pe blat, pactizând cu administratiile în schimbul unor favoruri (exemple avem chiar si prin zona noastra). Si gândind la cele expuse mai sus, ca pensionar ce „sed si cuget”, mi-am pus întrebarea: oare, ce soarta vor avea tinerii de azi ca viitori pensionari ai noii democratii ? Raspunsul nu pare a fi prea magulitor. Depinde însa de lupta lor de-acum, pentru ziua de mâine... Este tare greu sa-ti asiguri „bani albi pentru zile negre” !